D1) continuare de lucrări FĂRĂ MODIFICARE proiect autorizat :
Conform prevederilor Ordinului nr. 839/2009:
Art. 54 alin. (3) - în cazul nefinalizării lucrărilor în termenul acordat prin prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire/desfiinţare, continuarea lucrărilor rămase de executat se va putea face numai după emiterea, în condiţiile legii, a unei noi autorizaţii de construire/desfiinţare, corespunzător stadiului fizic al realizării lucrărilor autorizate la data solicitării, pentru lucrările de construcţii rămase de executat în raport cu proiectul şi avizele care au stat la baza emiterii autorizaţiei iniţiale. În această situaţie taxele de autorizare se vor calcula corespunzător valorii lucrărilor rămase de executat.
Alin. (4) în situaţia în care termenul de valabilitate a autorizaţiei a expirat - inclusiv cel acordat prin prelungirea valabilităţii iniţiale, pentru emiterea unei noi autorizaţii de construire în vederea finalizării lucrărilor rămase de executat valabilitatea certificatului de urbanism, precum şi a avizelor şi acordurilor emise la prima autorizaţie se menţine, cu condiţia realizării construcţiei în conformitate cu prevederile autorizaţiei iniţiale.
În acest caz, se va întocmi o documentație și se va depune o cerere de emitere a unei noi autorizații de construire, nefiind necesară obținerea unui nou Certificat de Urbanism.
D2) continuare de lucrări CU MODIFICARE proiect autorizat :
Conform Anexei nr. 2 din Legea 50/1991, lucrările de modificare sunt definite ca lucrări de intervenţii asupra elementelor constructive, structurale şi/sau nestructurale, având ca efect modificarea totală sau în parte a acestora.
Lucrările de modificare pot fi:
a) lucrări de modificare structurală, din care fac parte, în principal, lucrările de consolidare, de supraetajare şi/sau de extindere a construcţiei;
b) lucrări de modificare nestructurală, din care fac parte, în principal, lucrările de amenajări interioare şi recompartimentări uşoare, care nu afectează în mod semnificativ structura de rezistenţă a construcţiei şi pentru care este necesar avizul prealabil al unui proiectant autorizat.
Pentru executarea lucrărilor de modificare, cu excepţia lucrărilor de compartimentare provizorii, nestructurale, este necesară emiterea unei autorizaţii de construire în condiţiile legii şi cu respectarea prevederilor legale privind calitatea în construcţii.
Conform Ordinului 839/2009 art. 54 alin. (6), raportat la prevederile art. (7) alin. (15), (15^1) şi (15^3) din Legea 50/1991, orice modificare adusă documentaţiei tehnice - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii înainte de începerea sau pe parcursul executării lucrărilor este supusă reluării procedurii de autorizare dacă modificările nu se încadrează în limitele avizelor, acordurilor şi actului administrativ al autorităţii pentru protecţia mediului competente.
Verificarea încadrării modificărilor în limitele avizelor şi acordurilor se face de către structurile de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice competente, precum şi de verificatorii de proiecte atestaţi în condiţiile legii, cu participarea reprezentanţilor instituţiilor avizatoare, iar verificarea încadrării modificărilor în limitele actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului se realizează de către aceasta potrivit prevederilor legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului.
Acte necesare emiterii C.U. in scopul continuării de lucrări cu modificare proiect autorizat:
a) cerere-tip ( accesibilă la compartimentul urbanism din cadrul primariei)
completată la toate rubricile cu:
- elemente de identificare solicitant ( nume, adresă, CNP ) / reprezentant / mandatar proprietar;
- elemente de identificare imobil ( construcţie sau teren ) pentru care se solicită certificat ( localitate, stradă, nr. cadastral, nr. Carte funciară );
- elemente care definesc scopul solicitării.
b) extras de Carte Funciară - actualizat ( în valabilitate 3 luni de la eliberare );
- se obține de la Biroul de Carte Funciară Moinesti
c) copie după Autorizația de construire și planșa anexă vizată spre neschimbare ( dosar beneficiar );
d) copie după Certificatul de Urbanism care a stat la baza emiterii autorizației inițiale;
f) după caz - HCL, aviz Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, însoțit de Plan reglementări PUZ/PUD, dacă imobilul teren și/sau construcție a făcut obiectul elaborării unei documentații de urbanism care a stat la baza emiterii A.C.;
e) memoriu tehnic explicativ și plan de situație cu marcarea propunerii de modificare a proiectului autorizat - întocmit de proiectant;
f) poze cu situația din teren ( stadiul fizic al lucrărilor de execuție ) și anunț / dovada începerii lucrărilor;
g) taxă pentru emiterea certificatului de urbanism, calculată potrivit Hotărârii de Consiliu Local Solonț;